Treceți la conținutul principal

Puterea binecuvântării: îngerul, preotul și rânduiala Proscomidiei (pildă din Athos)

 Puterea binecuvântării și taina preoției Pildă athonită despre un preot smerit, îngerul slujitor și rânduiala Proscomidiei: lecție împotriva judecării preoților și despre puterea binecuvântării. Într-o mănăstire a Sfântului Munte Athos, aproape de lavra Muntele Athos , viețuia un preot cu viață îmbunătățită, despre care a mărturisit fericitul părinte Gavriil, stareț al cinstitei mănăstiri Mănăstirea Dionisiu . Nu era acesta prea învățat la carte, dar era bogat în credință, tare în nevoință și adânc în smerenie. Stătea la Proscomidie ceasuri îndelungate, iar picioarele îi sângerau de osteneală, încât se făceau pete de sânge pe lespezile altarului. Și până în ceasul cel de pe urmă a rămas om al jertfei, plecând la Domnul îndată după ce a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. Greșeala cea fără răutate Din neștiință, așeza miridele pe Sfântul Disc nu tocmai după rânduială: punea părticica Maicii Domnului de-a dreapta Mielului, iar pe cele ale sfinților în stânga Lui, inversând rânduiala...

Pilda celor poftiți la cină – de ce refuzăm invitația lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie

 Pilda celor poftiți la cină – de ce refuzăm invitația lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie

Pilda celor chemați la cină ne arată cum scuzele, grijile și absolutizarea vieții materiale ne îndepărtează de întâlnirea cu Dumnezeu la Sfânta Liturghie.

(Cateheză la Pilda celor poftiți la cină – Luca 14, 16–24)

Pilda celor poftiți la cină / Cateheză la Pilda celor poftiți la cină – Luca 14, 16–24

În Sfânta Evanghelie ni se descoperă un adevăr adânc și mântuitor: Cel care organizează cina este Dumnezeu Însuși. El este Gazda, El este Cel care pregătește totul, iar chemarea la masă este chemarea la întâlnirea cu El.

Masa este, prin excelență, simbolul comuniunii. Nu inviți la cină un dușman. Nu stai la masă cu cineva pe care nu-l iubești. A invita pe cineva la masă înseamnă a-l primi în intimitatea ta, a-l recunoaște ca apropiat, a-l iubi.

De aceea, faptul că Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi la masa Sa este o dovadă cutremurătoare a iubirii Sale. Nu suntem invitați la orice masă, ci la masa Împărăției, la Sfânta Liturghie, unde El Însuși ni Se dăruiește.

Scuzele celor chemați – scuzele noastre

Cei chemați la cină în pildă nu refuză din ostilitate, ci din preocupări. Motivele lor par logice, chiar respectabile. Și totuși, toate sunt refuzuri.

Adevărul dureros este că nu suntem departe de ei. Doar că astăzi motivele iau alte forme, poate mai rafinate, dar nu mai puțin periculoase pentru suflet.

1. Țarina – robia față de cele materiale

Primul spune: „Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd.”
Este omul legat de cele materiale, absorbit de ele.

Cât de actual sună aceasta! Piețe, târguri, cumpărături, afaceri – adesea chiar duminica, în timpul Sfintei Liturghii.
Nu pentru că lucrurile materiale ar fi rele, ci pentru că le punem înaintea lui Dumnezeu.

Când viața se reduce la „a avea”, sufletul rămâne flămând.

2. Boii – beția puterii

Al doilea spune: „Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc.”
În tâlcuirea patristică, boul este simbol al puterii.

Sunt oameni care absolutizează funcția, influența, controlul. Puterea, când nu este luminată de Dumnezeu, orbește.
Omul beat de putere nu mai are timp pentru rugăciune, pentru Liturghie, pentru suflet. Totul devine exercițiu de autoritate, iar duhul se usucă.

3. Familia fără Dumnezeu

Al treilea spune: „Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni.”

Nu familia este problema. Nu iubirea conjugală este păcatul.
Păcatul este scoaterea lui Dumnezeu din centru.

Când absolutizăm familia și Îl excludem pe Dumnezeu, viața se dezechilibrează.
Un om care Îl iubește sincer pe Dumnezeu va fi un soț mai bun, un tată mai bun, o binecuvântare pentru casa lui.

Greșeala acestui om nu a fost că și-a iubit familia, ci că L-a uitat pe Dumnezeu, deși Îi promisese că va veni la cină.

Ridicolul scuzelor noastre

Pilda celor poftiți la cină / Cateheză la Pilda celor poftiți la cină – Luca 14, 16–24

Refuzurile din pildă devin aproape ridicole prin disproporția dintre importanța invitației și banalitatea motivelor.

Este ca și cum am fi invitați la o masă de cea mai mare cinste, iar noi ne scuzăm cu nimicuri.
Așa cum spunea sugestiv Ignatie:
„Ne invită o persoană extrem de importantă, iar noi spunem că avem de pus murături pentru iarnă.”

Așa procedăm și cu Dumnezeu: găsim nenumărate pretexte pentru a nu ne întâlni cu El.

Chemarea rămâne

Partea cea mai cutremurătoare a pildei este că Dumnezeu nu anulează cina.
Dacă cei invitați refuză, El cheamă pe alții: săraci, bolnavi, orbi, șchiopi – pe cei care știu că au nevoie.

Casa Lui trebuie să se umple. Împărăția nu rămâne goală.

Să ne ajute Dumnezeu:

  • să nu ne ascundem în spatele scuzelor,

  • să nu punem nimic mai presus de întâlnirea cu DOMNUL,

  • să nu lipsim de la masa Domnului, Sfânta Liturghie.

Căci a fi chemat și a refuza este una dintre cele mai mari pierderi ale sufletului.

Doamne, dă-ne inimă trează, ca atunci când ne chemi, să răspundem: „Iată-mă!” Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum să-ți întărești voința: pași simpli pentru disciplină și biruință lăuntrică

 Cum să-ți întărești voința: pași simpli pentru disciplină și biruință lăuntrică Descoperă cum se formează voința și de ce crește doar prin exercițiu zilnic. Un articol despre puterea obiceiurilor mici, despre post ca antrenament al libertății lăuntrice și despre transformarea eșecurilor în pași spre biruință. NU avem voință destulă? Despre puterea lăuntrică ce crește doar dacă o lucrăm De multe ori ne trezim spunând: „N-am destulă voință…” Și poate că e adevărat – nu avem atâta putere cât ne-am dori ca să ne rupem de obiceiuri care ne fac rău, deși le cunoaștem bine chipul. Dar adevărul este că voința nu apare din senin, nici nu înflorește în noi fără efort. Ea crește doar acolo unde este lucrată. Voința – un dar care devine putere doar prin exercițiu Voința nu e simplă încăpățânare, ci o forță a sufletului. Un mușchi nevăzut care slăbește dacă nu este folosit și se întărește când îl punem la lucru. De aceea, a spune „Nu postesc pentru că n-am voință” e un cerc vicios. Tocmai p...

Descoperă rugăciunea tradițională rostită în fiecare post

 Rugăciunea care se rostește la începutul fiecărui post – chemare la pocăință și luminare Un cuvânt duhovnicesc pentru începutul postului, despre luminarea inimii prin post și pocăință. Descoperă rugăciunea tradițională rostită în fiecare post. Rugăciune care se rostește în fiecare post      La începutul fiecărui post, ne stau înainte cuvintele Mântuitorului din Matei 17:21, care ne arată puterea unirii dintre post și rugăciune în lupta cu întunecarea lăuntrică. Postul deschide ușa inimii, iar pocăința o curăță, căci grijile și gândurile lumești o întunecă.  Dar tocmai aici se află bucuria postului: luminează locul unde întunericul se adună. Fraților, bucurați-vă — prin post putem lăsa în urmă întunecimea și ne putem apropia cu mai multă curăție de Dumnezeu.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: istorie, semnificație și învățătură pentru noi

 Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – povestea copilăriei dăruite lui Dumnezeu Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului ne arată copilăria dăruită lui Dumnezeu și începutul pregătirii mântuirii noastre. Descoperă sensul duhovnicesc al acestei zile și învățătura ei pentru familie, credință și viața de rugăciune. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – copilăria dăruită lui Dumnezeu În fiecare an, la 21 noiembrie , Biserica prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului , una dintre marile sărbători închinate Preasfintei Fecioare . Nu este doar o amintire frumoasă din copilăria Maicii Domnului , ci o adevărată icoană a omului care se dăruiește pe sine lui Dumnezeu încă din cele mai fragede vârste. Sărbătoarea ne arată cum Dumnezeu pregătește, în taină, mântuirea lumii, iar noi suntem chemați să devenim „biserici vii” în care El să locuiască.  Făgăduința lui Ioachim și Ana Drepții Ioachim și Ana , părinții Maicii Domnului, au trăit ani mulți în lipsa de copii...