Cum să-ți întărești voința: pași simpli pentru disciplină și biruință lăuntrică
Descoperă cum se formează voința și de ce crește doar prin exercițiu zilnic. Un articol despre puterea obiceiurilor mici, despre post ca antrenament al libertății lăuntrice și despre transformarea eșecurilor în pași spre biruință.
NU avem voință destulă?
Despre puterea lăuntrică ce crește doar dacă o lucrăm
De multe ori ne trezim spunând: „N-am destulă voință…” Și poate că e adevărat – nu avem atâta putere cât ne-am dori ca să ne rupem de obiceiuri care ne fac rău, deși le cunoaștem bine chipul. Dar adevărul este că voința nu apare din senin, nici nu înflorește în noi fără efort. Ea crește doar acolo unde este lucrată.
Voința – un dar care devine putere doar prin exercițiu
Voința nu e simplă încăpățânare, ci o forță a sufletului. Un mușchi nevăzut care slăbește dacă nu este folosit și se întărește când îl punem la lucru. De aceea, a spune „Nu postesc pentru că n-am voință” e un cerc vicios. Tocmai postul este una dintre căile cele mai simple și mai la îndemână prin care voința se poate antrena. Postul nu este doar o abținere, ci o școală a libertății lăuntrice. Spunând „nu” unor lucruri mici, înveți să spui „nu” și celor mari.
O poveste cu două grupe de ucenici
Se spune că un meșter olar a vrut cândva să-și învețe ucenicii ce înseamnă practica zilnică. I-a împărțit în două grupe.
-
Primii au primit sarcina să facă câte un vas pe zi. Nu conta cum ies primele – urma să fie evaluat doar vasul creat în ultima zi a lunii.
-
Ceilalți aveau de făcut un singur vas, cel mai frumos cu putință, lucrând la el timp de o lună.
Când a venit ziua evaluării, meșterul a constatat cu uimire că cele mai reușite vase erau cele ale primei grupe. De ce? Pentru că exersaseră. Fiecare vas, chiar și cel nereușit, îi învățase câte ceva. Fiecare greșeală le întărise mâna și priceperea. Suma acelor încercări zilnice se vedea în rezultatul final.
Ceilalți, deși lucraseră cu grijă la vasul lor, nu aveau exercițiul acumulat. Nu deprinseseră finețea care vine doar din repetare.
Lecția: nimic nu se dobândește fără lucrare de fiecare zi
Așa se întâmplă și cu voința. Dacă vrei să crească, trebuie să o pui la treabă zi de zi.
Fiecare dimineață în care te ridici deasupra poftei, fiecare seară în care alegi binele în locul slăbiciunii, fiecare pas în care spui „nu” unui lucru ce te robește – toate acestea sunt „vasele” tale zilnice. Nu toate vor ieși bine. Unele vor fi stângace, altele poate ratate. Nu-i nimic. Important este să înveți din ele și să continui.
Eșecul nu este capătul drumului, ci o treaptă. El devine zid doar dacă îl lași să fie zid. Dacă însă îl folosești ca pe o lecție, atunci e doar o cărămidă adăugată la temelia voinței tale.
De ce merită să lucrăm la voință?
Pentru că voința eliberează. Ne scoate din robia impulsurilor și a obiceiurilor rele. Ne ajută să ne așezăm viața pe o linie lăuntrică sănătoasă. Și, mai ales, ne pregătește pentru lucrurile mai mari, acolo unde avem nevoie de statornicie, de luptă și de răbdare.
Ca orice virtute, voința se naște din fidelitatea lucrurilor mici. Din pașii mărunți, dar făcuți zilnic. Din lucrul neîntrerupt al inimii.
Rugăciune pentru întărirea voinței
Doamne, Cel ce cunoști slăbiciunea firii mele și vezi cât de ușor mă risipesc, întărește-mă cu harul Tău ca să lucrez voința cea bună zi de zi.
Așa cum ucenicii olarului au învățat prin încercări și strădanie, învață-mă și pe mine să nu mă tem de eșec, ci să-l primesc ca pe o treaptă spre mai bine.
Dă-mi răbdare să mă ridic de fiecare dată, statornicie în cele mici și smerenie în lucrare.
Întărește-mi, Doamne, voința, ca un meșter care modelează vasul până ajunge la frumusețea lui adevărată.
Fă ca sufletul meu să se modeleze după voia Ta, iar harul Tău să desăvârșească ceea ce eu nu pot duce până la capăt.
Că Tu ești Cel ce întărești slăbiciunile noastre și ridici inima celui ce se străduiește,
și Ție slavă Îți înălț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu