📖 Diavolul care vine pe tăcute – ispita prin cei apropiați Sfântul Paisie Aghioritul ne învață cum diavolul aduce dezbinare prin rude și cunoscuți, prin cuvinte mărunte și lipsa rugăciunii. Cum să ne păstrăm pacea și inima curată. Sfântul Paisie Aghioritul spunea adesea că diavolul nu vine întotdeauna cu zgomot, frică sau tulburare pe față. De cele mai multe ori, vine pe tăcute . Fără să fie observat. Fără să sperie. Și, foarte des, se învârte chiar pe lângă cei apropiați nouă . Nu pentru că aceștia ar fi răi. Ci pentru că prin ei ajunge mai ușor la inimă . 🕯️ O inimă tulburată fără motiv „mare” Într-o zi, la chilia Sfântului Paisie a venit un om tulburat. Nu era bolnav. Nu avea lipsuri materiale. Nu trecea printr-o mare nenorocire. Și totuși, pacea îi dispăruse .
📖 Parabola iconomului necredincios – Ce ne învață Hristos despre viață, timp și veșnicie
O tâlcuire ortodoxă profundă a parabolei iconomului necredincios: despre risipire, pocăință, înțelepciune și cum să ne folosim viața ca pregătire pentru veșnicie.
Parabola despre iconomul necredincios – Înțelepciunea pocăinței lucrătoare
Parabola iconomului necredincios (Luca 16, 1–9) este una dintre cele mai tulburătoare și, la prima vedere, greu de înțeles pilde ale Mântuitorului. Cum se poate ca un om nedrept să fie lăudat? Cum poate Hristos să pună înaintea noastră drept exemplu un iconom care a înșelat?
Și totuși, Domnul nu laudă nedreptatea, ci înțelepciunea și trezvia acestui om în ceasul hotărâtor.
❇ Omul și iconomia lui
„Era un om bogat care avea un iconom…”
Acest om bogat este, în tâlcuirea Sfinților Părinți, Dumnezeu Însuși, iar iconomul suntem fiecare dintre noi. Fiecare a primit o iconomie: viața, timpul, sănătatea, darurile, mintea, puterea, poziția în lume.
Toate nu sunt ale noastre. Sunt încredințate.
Iar păcatul iconomului este păcatul nostru: risipirea. Risim timpul, risipim harul, risipim anii fără rod, risipim darurile primite de la Dumnezeu.
❇ Ceasul socotelii
„Dă-mi socoteală de iconomia ta…”
Vine un moment în care fiecare om va auzi acest cuvânt. Moartea, boala, bătrânețea, o încercare mare – toate sunt clopote care ne spun că iconomia noastră nu e veșnică.
Iconomul înțelege ceva esențial:
👉 nu mai e timp de amânare.
El nu spune: „voi vedea mâine”, „mai am timp”, „nu e grav”. Ci se trezește.
❇ Înțelepciunea lui – nu nedreptatea lui – este lăudată
Iconomul nu este lăudat pentru înșelăciune, ci pentru că a știut să lucreze cu gând la viitor.
El își spune:
„Când voi fi scos din iconomie, să am unde să fiu primit.”
Cu alte cuvinte:
👉 a folosit ce i-a mai rămas ca să-și pregătească viitorul.
Aici este cheia pildei.
❇ Ce ne spune nouă Hristos?
„Fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii.”
Adică:
Oamenii lumești știu să se zbată, să se organizeze, să facă planuri pentru viitorul lor trecător.
Dar noi, pentru veșnicie, de multe ori trăim nepăsători.
👉 Pentru salariu ne zbatem.
👉 Pentru casă ne străduim.
👉 Pentru sănătatea trupului alergăm.
👉 Dar pentru suflet?
❇ Ce înseamnă „fă-ți prieteni din mamona nedreptății”?
Adică:
👉 Folosește cele trecătoare (bani, bunuri, timp, putere) ca să dobândești cele veșnice.
Milostenia, iertarea, ajutorul, rugăciunea pentru alții, binele făcut în taină – acestea sunt „zapisurile” care ne pregătesc primirea în veșnicie.
Nu banii ne mântuiesc, ci ce facem cu ei.
❇ Marea lecție: trăiește ca un iconom, nu ca un stăpân
Nimic nu e al nostru.
Totul e încredințat.
Viața nu e proprietate, e iconomie.
Timpul nu e al nostru, e dar.
Trupul nu e jucărie, e templu.
Și va veni ziua când ni se va spune:
„Dă socoteală.”
❇ O pildă pentru suflet
Un om care știe că pleacă dintr-o casă nu mai zugrăvește pereții.
Ci își strânge lucrurile pentru drum.
Tot așa, creștinul treaz nu mai trăiește ca și cum lumea aceasta ar fi veșnică, ci ca un călător care își pregătește întâlnirea cu Dumnezeu.
Parabola iconomului necredincios nu ne învață șiretenia, ci:
👉 trezvia
👉 grija pentru veșnicie
👉 folosirea înțeleaptă a timpului rămas
👉 pocăința lucrătoare
Căci nu ni se va cere cât am avut,
ci ce am făcut cu ce am avut.
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Stăpânul vieții mele și Dătătorul tuturor bunătăților,
Ție Îți mulțumesc pentru fiecare zi, pentru fiecare ceas și pentru fiecare suflare pe care mi le-ai încredințat.Iartă-mă că am risipit darurile Tale,
că am pierdut vremea în deșertăciuni,
că am uitat adesea că nu sunt stăpân, ci iconom al vieții mele.Dă-mi, Doamne, minte trează și inimă înțeleaptă,
să folosesc timpul care mi-a mai rămas spre pocăință, spre milă și spre iubire de oameni.
Învață-mă să adun comori în cer, nu poveri pe pământ.Fă-mă bun iconom al harului Tău,
ca atunci când va veni ceasul să dau socoteală,
să nu mă rușinez înaintea Ta,
ci să aud glasul cel dorit: „Bine, slugă bună și credincioasă”.
Că Tu ești Stăpânul vieții și Judecătorul cel drept și milostiv,
și Ție slavă Îți înălțăm, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
„PILDUIRI: - gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”