Puterea binecuvântării și taina preoției Pildă athonită despre un preot smerit, îngerul slujitor și rânduiala Proscomidiei: lecție împotriva judecării preoților și despre puterea binecuvântării. Într-o mănăstire a Sfântului Munte Athos, aproape de lavra Muntele Athos , viețuia un preot cu viață îmbunătățită, despre care a mărturisit fericitul părinte Gavriil, stareț al cinstitei mănăstiri Mănăstirea Dionisiu . Nu era acesta prea învățat la carte, dar era bogat în credință, tare în nevoință și adânc în smerenie. Stătea la Proscomidie ceasuri îndelungate, iar picioarele îi sângerau de osteneală, încât se făceau pete de sânge pe lespezile altarului. Și până în ceasul cel de pe urmă a rămas om al jertfei, plecând la Domnul îndată după ce a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. Greșeala cea fără răutate Din neștiință, așeza miridele pe Sfântul Disc nu tocmai după rânduială: punea părticica Maicii Domnului de-a dreapta Mielului, iar pe cele ale sfinților în stânga Lui, inversând rânduiala...
Pilda aurului: cum pierd tatăl și fiul mântuirea – învățătura Părintelui Pimen Vlad
O pildă cutremurătoare spusă de Părintele Pimen Vlad despre un tată care adună aur și un fiu care îl risipește. O lecție despre milostenie, pocăință și adevărata moștenire a părinților.
Două suflete pierdute: unul adunând, altul risipind
O pildă cutremurătoare spusă de Părintele Pimen Vlad
Recent, Părintele Pimen Vlad a istorisit o întâmplare simplă, dar adânc grăitoare pentru sufletul omului de astăzi.
A fost un om care iubea mai mult decât orice aurul. Tot ce câștiga transforma în monede de aur. Avea un beci secret, iar de fiecare dată când umplea un vas cu galbeni, îl sigila și îl punea acolo. Nimeni nu știa de această comoară, nici măcar unicul său fiu. Ținea la acei bani „ca la ochii din cap”.
Așa a trăit toată viața: adunând.
Și, cu vremea, a strâns 20 de vase pline ochi cu aur.
Când a venit moartea să-l ia, omul la rugat să-i mai îngăduie puțin timp, nu ca să se spovedească, nu ca să se împace cu Dumnezeu și cu oamenii, nu ca să-și pregătească sufletul, ci ca să termine de umplut și al 21-lea vas.
Dacă ar fi avut măcar puțină alfabetizare duhovnicească – spune Părintele Pimen – ar fi căutat să-și mute aurul în „banca cerească”, cum zice Sfântul Paisie Aghioritul, prin milostenie și fapte bune. Atunci, poate, i s-ar mai fi dat timp. Dar așa, moartea nu a mai stat la discuții și l-a luat.
Moștenirea care distruge
Fiul a descoperit comoara cu uimire și bucurie.
Dintr-odată, viața i s-a schimbat: au început chefurile, distracțiile, risipa fără măsură.
De la 25 de ani până la 45, a trăit în exces. Dar trupul nu i-a mai răbdat neînfrânarea. Sănătatea i s-a ruinat și, într-o zi, a venit și la el moartea.
Și ce a cerut acest om?
„Tatăl meu mi-a lăsat 20 de vase pline și unul doar pe jumătate. Pe cele 20 le-am cheltuit. A mai rămas doar cel pe jumătate. Lasă-mă să-l termin și pe acela…”
Nici el n-a cerut timp de pocăință, de rugăciune, de îndreptare, ci doar timp ca să mai adauge ceva la risipa lui. Și pe el moartea l-a luat fără întârziere.
Două vieți, aceeași orbire
Părintele Pimen trage o concluzie tăioasă și adevărată:
Două suflete pierdute: unul adunând galbenii, celălalt cheltuindu-i.
Tatăl a murit fără milostenie.
Fiul a murit fără pocăință.
Unul a trăit pentru bani.
Celălalt a trăit din bani.
Niciunul n-a trăit pentru Dumnezeu.
O mare amăgire a părinților
Apoi Părintele atinge un punct foarte dureros și foarte actual:
Asta facem noi: adunăm să aibă copiii. Tu, ca părinte, ajungi să mori fără să faci milostenie. Aduni pentru copii, iar copiii îi vor face praf.
Și mai grav:
I-ai distrus, pentru că le-ai dat totul de-a gata și nu i-ai învățat să muncească.
Nu doar că părintele își pierde sufletul prin zgârcenie, dar își poate pierde și copilul printr-o moștenire fără discernământ.
Lecția fiului risipitor
Dacă acest fiu „și-ar fi venit în sine”, ca fiul risipitor din Evanghelie, dacă ar fi cerut timp pentru pocăință, nu pentru cheltuială, poate că i s-ar mai fi dat vreme.
Dar el n-a cerut timp pentru mântuire, ci timp pentru pierzare.
Adevărata moștenire
Părintele Pimen încheie cu un cuvânt plin de înțelepciune:
Nu-i da copilului pește, ci învață-l să pescuiască.
Și am putea adăuga:
Nu-i lăsa doar bani.
Lasă-i credință, frică de Dumnezeu, puterea de a munci, inima milostivă și mintea trează.
Un cuvânt pentru fiecare dintre noi
Această pildă nu este despre un om de demult.
Este despre noi.
-
Despre ce adunăm?
-
Pentru ce trăim?
-
Ce cerem de la Dumnezeu când ne apropiem de sfârșit?
-
Și ce lăsăm în urma noastră: binecuvântare sau povară?
Comentarii
Trimiteți un comentariu
„PILDUIRI: - gândurile și ideile tale ne inspiră! Lăsați un comentariu.”